Dr. Mihaela Cîrligeanu
A absolvit Facultatea de Stomatologie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' în anul 1997.
A devenit medic specialist, cu specialitatea 'Stomatologie generală', în anul 2001.
A obținut competența în 'Implantologie orală' în anul 2003. Profesează în mediul privat începând din anul 2003.
Domeniile sale de interes sunt parodontologia, implantologia, și restaurările protetice întinse.
Mihaela pune suflet în ceea ce face, se ocupă de pacienții săi ca și când s-ar ocupa de propria sa familie, și recomandă planuri de tratament cu profesionalism și onestitate.
Cea mai mare bucurie profesională a sa este să își vadă pacienții mulțumiti, cum revin în cabinet cu încredere și optimism, dupa ani, chiar și numai pentru un simplu control de rutină.
Printre cele mai importante cursuri și congrese la care a participat se numără:
-
Congrese
- Congresul de medicină dentară “Interferente multidisciplinare în medicina dentară.
Atingerea obiectivelor de sănătate și estetică a tratamentului stomatologic, printr-o evaluare corectă și utilizare a unor tehnici fiabile de succes” – București, noiembrie 2015
- Simpozionul de medicină dentară “Endodonția – liantul pentru o bună reușită a tratamentelor protetice și ortodontice” – București, mai 2014
- Congresul Internațional de Estetică Dentară, SSER – București, mai 2012
- Congresul național al Societății române de implantologie orală și biomateriale “Variante în reabilitarea pacienților edentați total” – București, martie 2011
- Congresul SSER „Estetică și funcționalitate printr-o abordare interdisciplinară” – București, mai 2007
- ADRS International Dental Conference - Bucharest 2007
- Congresul internațional de stomatologie SSER – București, martie 2006
- Congresul internațional de stomatologie UNAS – București, 1999
-
Cursuri
- Simpozion UNAS „Particularitățile lucrărilor metalo-ceramice pe implanturi – succese, eșecuri” - București, aprilie 2013
- "Principii și tehnici de augmentare pre-implantară", SSER – București, noiembrie 2011
- "Obținerea rezultatelor estetice prin tehnici directe", SSER – București, iulie 2011
- "Rolul restaurărilor metalo-ceramice în optimizarea rezultatelor estetice" – București, iulie 2011
- "Principii de bază în chirurgia gingivo-osoasă", SSER – București, martie 2011
- Actualități stomatologice – București, martie 2006